
Despre mine
Motto: ”Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.” Exod 20:12
M-am născut la data de 3 noiembrie 1956 în localitatea Livadia, jud. Hunedoara din părinţi ortodoxi. Înainte de colectivizarea din anul 1960 familia bunicilor şi a părinţilor mei era una dintre cele mai bogate familii din sat. Am trăit în primii ani ai copilăriei înconjurat de dragostea unor părinţi grijuli şi într-un lux pe care mulţi şi l-ar fi dorit. Am avut privilegiul de a fi întâiul născut din cei doisprezece copii ai familiei noastre.
În anii copilăriei când părinţii frecventau Biserica Ortodoxă noi nu eram decât trei fraţi în familie, ceilalţi s-au născut după ce părinţii s-au convertit şi au devenit membrii ai Bisericii Penticostale.
Mai mult
Ambii părinţi au fost născuţi în aceiaşi localitate, Livadia. Tata s-a născut la data de 21 iulie 1928 iar mama pe data de 1 noiembrie 1937.
În anul 1962 părinţii s-au întors la Dumnezeu după ce mama a trăit experienţa unei vindecări miraculoase şi au început să frecventeze Biserica Penticostală.
Acest fapt a adus persecuţie în viaţa părinţilor şi a familiei din partea bunicilor care credeau că părăsirea „dreptei credinţe” ortodoxe este un mare păcat. Locuind 2 în aceeaşi casă cu bunicii viaţa a devenit greu de suportat şi până la urmă am fost alungaţi. În acea perioadă tata lucra în Petroşani, la 30 km distanţă de Livadia.